Adventiştii de ziua a şaptea o consideră pe doamna White profet şi cred că scrierile ei sunt inspirate. Aduc multe argumente din Biblie pentru a dovedi că trebuie să existe ”daruri” în biserică, la fel cum fac mormonii, Quakerii şi alţii pentru bisericile lor. Fac asta pentru a-şi susţine pretenţia că au „darul profeţiei”, despre care ei spun că l-a avut doamna White.
Biblia spune: "Feriţi-vă de proorocii mincinoşi" (Mat. 7:15). "Se vor ridica Hristoşi şi prooroci mincinoşi" (Mat. 24:24). "Să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile....căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi" (1 Ioan 4:1).
În fiecare generaţie au existat oameni care au pretins că sunt profeţi. Toţi şi-au găsit adepţi, mai mult sau mai puţin. Tot ce trebuiau să facă era să creadă cu tărie în ei înşişi, să pretindă lucruri extravagante şi aveau imediat adepţi. Mahomed, care s-a ridicat în secolul al VI-lea d.Ch, cu cele două sute de milioane de adepţi în ziua de azi, e un exemplu elocvent. Hai să ne uităm la unii din cei mai influenţi din vremurile noastre.
Emanuel Swedenborg s-a născut în Stockholm, Suedia, în 1688, şi a murit în 1772. Era apropiat de rege şi familia regală. Avea cel mai curat caracter şi era foarte religios. Caracterul său moral n-are nici o pată.
La cincizeci şi cinci de ani, conform Enciclopediei lui Schaff-Herzog, de unde am extras aceasta scurtă biografie, a început să aibă viziuni ale raiului, iadului, îngerilor şi lumii spirituale. Spunea: "Am fost chemat într-un loc sfânt de către Însuşi Domnul, care mi-a făcut harul să mi se arate mie, servitorul Său, în anul 1743, când mi-a deschis ochii în lumea spirituală şi m-a făcut să pot vorbi cu îngerii şi spiritele."
Exact la fel a pretins şi doamna White. A continuat această lucrare timp de treizeci ce ani, timp în care a scris cam treizeci de volume inspirate. A făcut nişte preziceri remarcabile, despre care adepţii lui pretind că s-au împlinit întocmai.
El a fondat o nouă biserică bazată pe revelaţiile sale. Acolo se învăţa Biblia cu sfinţenie, şi se bucurau de o trăire sfântă. Biserica a crescut constant, până şi-a dezvoltat societăţi în toate colţurile lumii. Pe lângă multe cărţi, publică şi câteva periodice. Adepţii săi cred în el,tot aşa cum cred şi cei ai doamnei White, şi sunt foarte zeloşi în răspândirea credinţei lor.
Quakerii sunt atât de bine cunoscuţi în America că nu-i nevoie să spunem prea multe despre ei. Ann Lee, conducătoarea lor, s-a născut în Anglia, în 1736; a murit în 1784. Ca şi doamna White, "n-a primit nici o educaţie." S-a alăturat unei societăţii ai cărei membri practicau exerciţii religioase remarcabile şi în curând a început "să aibă viziuni şi să facă revelaţii," pe care, la el ca doamna White, le-a numit "mărturii." "De atunci înainte, a pretins că e îndrumată de revelaţii şi viziuni" (Enciclopedia Schaff-Herzog, articol "Ann Lee"). A fost acceptată ca lider şi ca "a doua apariţie a lui Hristos." Ca şi doamna White, cerea "un tip ciudat de îmbrăcăminte," şi era "împotriva războiului şi a consumului de carne de porc" (Ciclopedia lui Johnson, articolul "Quakeri"). Adepţii ei nu au legături cu alte biserici şi sunt recunoscuţi pentru puritatea şi dedicarea lor. Ca o dovadă a inspiraţiei doamnei White, adventişti citează tonul religios şi înaltele standarde morale ale scrierilor sale. Ei spun că revelaţiile ei sunt ori de la Dumnezeu ori de la Satan. Dacă ar fi de la Satan, ele n-ar învăţa o asemenea sfinţenie şi puritate. Aceeaşi gândire dovedeşte şi că doamna. Lee a fost o proorociţă adevărată, căci, din acest punct de vedere, o întrece pe doamna White, într-atât încât "Shaker" a devenit sinonim cu cinstea.
Această femeie importantă s-a născut în Anglia în 1750, într-o familie săracă, şi era complet needucată. A muncit ca servitoare în casă până la aproape patruzeci de ani. S-a alăturat bisericii metodiste în 1790. În 1792 s-a proclamat proorociţă şi "a publicat numeroase [cam vreo şaizeci] pamflete ce prezentau revelaţiile sale" (Ciclopedia lui Johnson, articolul "Southcott"). Avea aceleaşi transe ca doamna White şi vorbea despre venirea grabnică a lui Hristos. (Vezi Enciclopedia Americana, articolul "Southcott.") A făcut comerţ profitabil prin vânzarea cărţilor sale, la fel ca şi doamna White. Oricât ar părea de ciudat, mulţi lideri şi pastori din Anglia au crezut în ea şi mii de oameni au devenit adepţii ei, până ce, în doar câţiva ani, numărul lor se ridica la o sută de mii. „Credinţa adepţilor ei”, spune enciclopedia Americana, "devenise entuziasm."
Credea despre ea că este "mireasa Mielului şi, la şaizeci şi patru de ani, a declarat că e însărcinată cu adevăratul Mesia, „al doilea Şilo”, pe care urma să-L nască pe 19 octombrie 1814. . . Joanna a murit crezând în propria-i înşelătorie pe 27 decembrie 1814; dar adepţii ei, al căror număr era atunci o sută de mii, au continuat să ţină Sabatul evreiesc până în 1831" (Enciclopedia Schaff-Herzog). " O examinare post-mortem a arătat că suferea de infamaţii generale" (Ciclopedia lui Johnson). "Moartea a pus capăt atât speranţelor cât şi temerilor ei. Nu aşa s-a întâmplat şi cu adepţii ei care, deşi au fost zăpăciţi o vreme din cauza morţii ei, despre care de-abia le venea să creadă că era reală, au aşteptat încrezători învierea ei grabnică. Au trăit şi-au murit cu această convingere şi secta ei mai există încă." (Enciclopedia Americana, articolul "Southcott").
Doamna White a pretins că darul ei era "mărturia lui Isus" menţionată în Apocalipsa 12:17, în timp ce doamna Southcott pretindea că e femeia despre care se vorbeşte în versetele 1 şi 2 ale aceluiaşi capitol. Doamna Southcott a scris "O carte a minunilor," în timp ce doamna White a scris o carte intitulată "Tragedia veacuriloră." Adepţii doamnei White pretind că această carte a fost cea mai minunată din acea vreme. Au vândut-o în cantităţi uriaşe, iar doamna White a primit drepturi de autor. Un biograf recent al doamnei Southcott spune despre cărţile ei: "I se părea că afacerea este foarte profitabilă ....şi a început să strângă bani din vânzarea profeţiilor sale." Exact la fel a făcut şi doamna White. Doamna Southcott a pretins că e chemată să-i „pecetluiască” pe cei o sută patruzeci şi patru de mii din Apoc. 7:1-4. Doamna White a pretins că a primit un mesaj să-i pecetluiască pe aceiaşi o sută patruzeci şi patru cu Sabatul. Se pare că s-a luat foarte mult după doamna Southcott în diferite moduri.
Următoarea informaţie din Enciclopedia lui Chambers (articolul "Southcott") se aplică şi doamnei White şi adepţilor ei: "Istoria Joannei Southcott n-are prea multe lucruri uimitoare în ea însăşi dar influenţa pe care ea a exercitat-o asupra altora ar putea fi numită uimitoare iar infatuarea adepţilor ei e greu de înţeles, mai ales dacă ne gândim că unii din ei erau oameni inteligenţi şi educaţi. Probabil, secretul influenţei sale era că biata făptură credea ea însăşi în propriile-i rătăciri. Există foarte puţini oameni pe lume care pot fi atât de uşor robiţi de persoane cu orice fel de convingeri, oricât ar fi de groteşti. Pe patul de moarte Joanna a spus: "Dacă m-am înşelat, aceasta a făcut-o un spirit, bun sau rău." Biata Joanna n-a bănuit niciodată că spiritul care-i juca astfel de rătăciri nu era altul decât al ei."
La fel a fost şi cu doamna White. E uimitor că, având toate dovezile eşecurilor sale, oameni inteligenţi sunt încă conduşi de ea. Dar cazurile Joannei, al lui Ann Lee şi al altora ne ajută să-l rezolvăm pe acesta. Toţi aceştia au crezut sincer în inspiraţiile lor şi aceasta i-a convins şi pe ceilalţi.
Observaţi aici teribila tenacitate a fanatismului odată pornit. Când a murit Joanna ne-am fi gândit că toate persoanele cu mintea întreagă au renunţat, dar au explicat cumva moartea ei şi şi-au continuat. La fel au făcut şi adepţii doamnei White. Indiferent de gafele şi eşecurile sale, ei le-au aranjat şi au mers mai departe.
Acest profet, împreună cu viziunile şi revelaţiile sale, este atât de cunoscut încât n-o să spunem decât câteva lucruri despre el. Smith s-a născut în 1805 şi a murit în 1844, anul în care doamna White începea să aibă revelaţiile. A ieşit la iveală într-o mare trezire religioasă, la fel ca şi doamna White în mişcarea adventistă din 1843-4. La fel ca doamna White, era needucat, sărac lipit şi necunoscut. În 1823 a început să aibă "viziuni" şi "revelaţii", să vadă şi să vorbească cu îngeri. A doua venire a lui Hristos era aproape, după cum spunea el, de unde şi numele de "Sfinţi ai zilelor din urmă." Misiunea lui era să introducă "noua dispensaţie." Adepţii lui sunt "sfinţii" şi toate celelalte biserici sunt "păgâne" sau neamuri. La fel, adepţii doamnei White sunt sfinţii; toate celelalte biserici reprezintă "Babilonul" şi sunt apostate.
Referitor la "daruri" în biserică, mormonii ii întrec cu mult pe adventişti. Pe lângă faptul că au un profet, au apostoli care fac multe miracole, după cum afirmă ei cu tărie, au darul limbilor şi pot arăta, după cum pretind ei, că multe preziceri s-au împlinit întocmai. Mai au şi o Biblie nouă, o revelaţie nouă şi au început o sectă nouă şi nu vor să aibă nimic de-a face cu alţii, ci vor să facă prozeliţi din toată lumea.
Mormonii au început în 1831, cu numai cincisprezece ani înaintea adventiştilor de ziua a şaptea; dar acum au un număr de aproape cinci sute de mii, de patru ori mai mare decât al adventiştilor. Numărul lor creşte mult mai repede decât al adventiştilor, care „afirmă cu mândrie” că înmulţirea lor e o dovadă a faptului că Dumnezeu este cu ei.
Adventiştii de ziua a şaptea pretind că ei trebuie să fie biserica adevărată pentru că au un profet şi sunt persecutaţi; dar şi mormonii au un profet şi au fost persecutaţi de o mie de ori mai mult. Smith şi alţii au fost omorâţi; mulţi au fost biciuiţi, tăvăliţi în smoală şi pene, împroşcaţi cu ouă stricate, omorâţi cu pietre, alungaţi de mulţime înafara oraşului şi scoşi înafara legii. Aşa că ei trebuie să fie adevărata biserică! În comparaţie cu ei, adventiştii de ziua a şaptea au suferit puţin. Habar nu au ce înseamnă persecuţia, deşi tot timpul au fost gata să ia o poziţiei de martiri.
Nu e scopul nostru ca în aceste câteva rânduri să discutăm despre caracterul Doamnei Eddy sau al Ştiinţei Creştine, ci dar să arătăm cât de uşor este ca oamenii să fie conduşi de presupuşi profeţi inspiraţi de Dumnezeu, indiferent de ce predică aceştia.
Doamna Eddy s-a născut pe 16 iulie 1821, în New Hampshire şi a murit pe 3 decembrie 1910, lângă Boston, în vârstă de aproape nouă zeci de ani. Doamna White s-a născut în 1827 şi a murit în 1915, la vârsta de aproape optzeci şi opt de ani. Practic, amândouă au trăit aproape în aceeaşi perioadă. Totuşi, sistemele lor religioase sunt exact opuse. În revelaţiile doamnei White, diavolul e un bărbat corpolent în carne şi oase; sfinţii răscumpăraţi au aripi şi zboară ca păsările, locuiesc în case de argint, într-o lume în care copacii de aur cu ramuri de argint sunt plini de fructe. Totul e foarte literal şi foarte material. În distrugerea finală, Dumnezeu îi torturează pe cei răi până la limită. Vorbind despre distrugerea celor răi, ea spune: "Am văzut că. . . unii se consumau de multe zile şi cât timp mai rămânea ceva neconsumat din ei, rămânea şi sentimentul suferinţei" ("Scrieri timpurii," p. 154, ed. 1882).
În opinia doamnei Eddy nu există materie; totul e minte, spirit, principiu. Nu există un Dumnezeu personal, diavol, îngeri, păcat, rău, boală iad, pedeapsă veşnică, suflete pierdute, înviere, a doua venire, zi a judecăţii, Isus e doar un om, unele părţi din Biblie sunt doar mituri şi duc în eroare, iar Dumnezeu nu răspunde niciodată la rugăciuni.
Totuşi, aceste două proorociţe, cu teorii atât de opuse, găsesc adepţi. Ucenicii fiecăreia din ele cred în propriul profet cu devotament egal şi cred că scrierile fiecăreia sunt inspirate şi infailibile. Aceste scrieri sunt Bibliile lor, care spun ce înseamnă Dumnezeul Bibliei.
Ca şi clasă, adepţii Ştiinţei Creştine au o înaltă poziţie morală şi socială. Din acest punct de vedere, îi întrec pe adventişti. Dacă învăţătura purităţii vieţii a dovedit că doamna White e un profet inspirat de Dumnezeu, atunci acelaşi lucru e valabil şi în cazul doamnei Eddy.
Adevărul este că nici una din aceste lidere n-a fost inspirată nici de Dumnezeu, nici de Satan, ci de propriile lor reverii religioase moştenite, modelate de influenţele dominante ce-au apărut în viaţa lor. Nu e nevoie să credem că doamna Eddy nu era cinstită. Era pur şi simplu o exaltată religioasă, cuprinsă de propria ei amăgire, la fel ca şi doamna White. Adventişti aduc succesul lor ca argument al faptului că doamna White era un profet adevărat. Dar adepţii doamnei Eddy au un număr de zece ori mai mare, deşi şi-au început lucrarea cu vreo douăzeci de ani mai târziu.
Vorbind despre domnul Russell la puţină vreme după moartea sa, ziarul New York Watchman-Examiner din 9 noiembrie 1916 spune:
"Când a murit Charles T. Russell, autointitulat 'Pastor' Russell, a trecut în lumea cealaltă un m remarcabil. Ar trebui să-l situăm fără ezitare pe acelaşi loc cu Alexander Dowie şi Joseph Smith, fondatorul mormonismului. Cu un spirit pătrunzător, elocvent şi maestru al dialecticii, a făcut pe şarlatanul cu atâta succes încât a adunat o mulţime de adepţi, în multe cazuri înşelându-i chiar şi pe aleşii Domnului. A construit în jurul lui o mare organizaţie formată din femei şi bărbaţi care se supun conducerii sale la fel cum ascultă mormonii ordinele profetului lor. Şi-a umplut cuferele cu râuri de aur şi a ost folosit într-o propagandă publicitară mondială. N-avea nici o pregătire şi n-a fost ordinat niciodată pentru lucrare şi totuşi s-a adresat unor mulţimi nenumărate prin intermediul vocii şi-al stiloului său, atrăgând oameni din toate denominaţiile la părerile sale eretice. Acest succes a venit în ciuda faptului că propria lui viaţă era o insult adusă creştinismului. Se pare că încă e adevărat că oamenilor le palce să fie păcăliţi iar 'Pastorul' Russell a înşelat mulţimi întregi.
"Se anunţă că moartea sa nu va afecta în nici un fel propagarea părerilor sale şi promovarea 'Zorilor Mileniului.' Într-adevăr, e foarte probabil ca fanatismul care i-a posedat pe mulţi din adepţii săi se va manifesta într-o nouă propagandă. Deja, mii de femei străbat străzile marilor noastre oraşe şi distribuie literatura lui Russell. Oamenii sunt flămânzi după informaţii despre necunoscut şi despre viitorul misterios. Domnul Russell a profitat de această dorinţă adânc din inima omului, şi , cu un dogmatism inegalabil a oferit cele mai minuţioase şi mai exacte informaţii referitoare la viitorul nedescoperit încă. "
Domnul Russell a stabilit anumite date la care lumea urma să ia sfârşit, ultima fiind în 1914. a spus că în luna octombrie a acelui an se va împlini „vremea neamurilor”. Adepţii săi susţin că e cel mai mare m care a trăit de la apostoli încoace şi că secta lui e singura biserică adevărată. Toate celelalte reprezintă Babilonul. Domnul Russel a trăit în aceeaşi perioadă cu doamna White şi doamna Eddy. Adepţii fiecăruia din ei acceptă că liderul lor e singurul oracol infailibil al lui Dumnezeu. Pot oare toţi să aibă dreptate?
În zilele noastre a apărut o altă persoană care a pretins a fi inspirat divin – un al doilea Ilie. Ani de zile s-a făcut cunoscut în toată lumea. S-a pretins că a făcut sute de vindecări miraculoase. Dedicarea şi entuziasmul adepţilor săi erau nelimitate. Banii curgeau grămadă. Ca şi doamna White şi doamna Eddy, era dogmatic şi arbitrar. Cuvântul său era lege. Cerea un mod de viaţă auster şi religios, care întrecea chiar şi cerinţele doamnei White. Secta mai există încă în Zion City, Chicago.
Observaţi ce mulţime de falşi prooroci au apărut în ultimul secol. Se pare că e moda acestor vremuri. Nici unul din cei menţionaţi aici, cu excepţia doamnei White, nu e considerat un profet adevărat de către adventiştii de ziua a şaptea. Pe Swedenborg îl numesc spiritualist. Pe Joseph Smith îl consideră impostor, iar scrierile lui falsuri. Au scris o groază împotriva doamnei Eddy şi a Ştiinţei Creştine. Au publicat o lucrare intitulată „Întunericul Zorilor mileniului” împotriva "Pastorului" Russell şi a învăţăturilor sale." Nu permit nimănui să se amestece cu ei. Toţi sunt mincinoşi. Singurul profet adevărat al vremurilor moderne este al lor. Scopul acestei cărţi este s investigheze afirmaţiile doamnei White, profetul adventiştilor de ziua a şaptea şi, în urma datelor documentare, faptelor şi dovezilor incontestabile, să permită cititorului să decidă pentru el însuşi dacă doamna White ar trebui să fie aşezată alături de ceilalţi profeţi falşi ai vremurilor noastre amintiţi aici.