De la început, doamna White a învăţat
că papa a schimbat sabatul iar ţinerea duminicii era semnul fiarei
şi, până la sfârşit, adventiştii de ziua a şaptea
aveau să sufere o mare persecuţie pentru că n-aveau să
înceteze munca duminica. Un decret avea să-i ucidă şi să-i
radă de pe faţa pământului. (Scrieri timpurii p. 29, 47, 55,
143, 145, ed. 1882).
După un timp, din pricina comportării
lor agresive şi a protestului vehement împotriva celor ce ţineau
duminica, câţiva adventişti de ziua a şaptea au fost
închişi pentru scurte perioade de timp ici şi colo pentru că au
lucrat duminica şi în final, două din editurile lor, una din Londra
şi una din Basil, Elveţia, au ost închise pentru că n-au
respectat legile duminică şi legile care fixau numărul de ore de
lucru pentru femei.
Acest lucru a pus-o pe gânduri pe doamna White
şi a avut o revelaţie pentru
poporul ei să nu mai muncească duminica atunci când o cerea legea
şi când erau ameninţate drepturile altuia. Au ascultat cu toţi
imediat. Dar, după aceste instrucţiuni, cum mai pot fi ei
persecutaţi că lucrează duminica?
În Australia exista o lege care le cerea
să-şi închidă editura din Melbourne duminica. După
această revelaţie, timp de trei duminici, n-au ascultat. Au fost apoi
ameninţaţi cu arestul. Ce s-a întâmplat Au fost curajoşi în
faţa legii şi au suferit pedeapsa aşa cum au spus că o vor
face? Doamna White, oracolul lor divin, era din fericire chiar acolo. I-a
sfătuit să devină martiri? O, nu! A avut imediat o
revelaţie care le spunea să respecte legea, să închidă
fabrica duminica şi să dedice ziua Domnului pentru lucrarea
religioasă la fel ca şi cei care ţineau duminica.
Iată instrucţiunile ei din "Mărturii
pentru biserică" Vol. IX., Nr. 37, publicat în 1909. E o negare pe
aţă a tuturor lucrurilor pe care le învăţase înainte.
Evită toate posibilităţile de persecuţie pentru lucrul de
duminica. Spune: "Lumina pe care mi-a dat-o Domnul într-o vreme când ne
aşteptam la o criză asemănătoare cu cea care se apropie de
voi, a fost ca atunci când oamenii erau mişcaţi de o putere de jos
să ţină duminica, adventiştii de ziua a şaptea
trebuiau să se arate înţelepţi încetând munca în acea zi şi
s-o dedice lucrării misionare" (p. 232). "Nu le daţi motive
să vă numească călcători de lege." "Va fi
uşor să treceţi de greutatea asta. Daţi duminica Domnului
ca zi în care faceţi lucrare misionară."
Mai departe, spune: "Odată, cei ce
răspundeau de şcoala noastră din Avondale [Australia] m-au
întrebat 'Ce să facem? Reprezentanţii legii au poruncă
să-i aresteze pe cei care lucrează duminica.' I-am răspuns
„Va fi uşor de evitat această problemă. Daţi duminica
Domnului ca zi pentru lucrarea misionară. Duceţi studenţi
afară pentru a ţine întâlniri în diferite locuri şi faceţi
lucrare misionară medicală. Îi vor găsi pe oameni acasă
şi vor avea o ocazie grozavă să le vorbească despre
adevăr. Acest mod de a petrece duminica Îi este întotdeauna plăcut
Domnului" (p. 238).
Vom vedea imediat că acum doamna White
îşi învaţă oamenii să ţină duminica la fel
toţi cei care o fac cu conştiinciozitate; adică să
aibă întâlniri religioase şi să facă lucrare
religioasă! Trebuie să "se abţină de la munca
obişnuită în acea zi"; trebuie să "dea duminica
Domnului ca o zi pentru lucrarea misionară." Şi pentru a încheia
toată povestea, li s-a spus că " acest mod de a petrece duminica
Îi e întotdeauna plăcut Domnului." Perspectiva arestului a
făcut-o pe doamna White să se schimbe imediat într-o zeloasă
persoană ce respectă duminica. „Daţi duminica Domnului”. Mai
observaţi un lucru: " Acest mod de a petrece duminica Îi e
întotdeauna plăcut Domnului." Cât e de adevărat! Acum, dacă
Îi e plăcut Domnului din partea adventiştilor, trebuie să-i fie
plăcut şi din partea metodiştilor, baptiştilor,
prezbiterienilor, congregaţionaliştilor şi a altora.
Dar iată care e problema: Dacă
adventiştii iau sfatul ei, cum vor mai fi persecutaţi că
lucrează duminica? Ce se întâmplă cu prezicerea că va ieşi
un edict care îi va ucide pentru că au călcat legea duminicii? Asta
au învăţat mereu adventiştii înainte. Dar în 1909 li s-a spus
să înceteze să mai muncească duminica, să dedice ziua
lucrării religioase şi să asculte de lege.
Dacă simpla perspectivă a unei amenzi îi
face pe adventişti să înceteze lucrul şi să se supună
legii , oare ameninţarea cu moartea nu i-ar face să se supună
imediat? Cu siguranţă că da. Aceasta e o dovadă că
întreaga lor teorie se prăbuşeşte când e pusă la încercare.
În cele din urmă, dacă metodiştii,
baptiştii şi alţii au semnul fiarei pentru că „dau duminica
Domnului” în serviciile lor religioase, de ce nu l-ar avea şi
adventiştii dacă şi ei dau la fel duminica Domnului? Sigur
că l-ar avea.
Dacă ţinerea duminicii e atât de
îngrozitoare cum spun adventiştii, atunci ceea ce le spune aici doamna
White să facă e un păcat – un compromis cu păcatul. E ca
şi cum Daniel le-ar fi spus celor trei prieteni ai săi evrei: "Când
oamenii sunt împinşi de o forţă de jos să vă oblige
să vă plecaţi şi să vă închinaţi idolilor,
nu le daţi motive să vă numească călcători de
lege. Puteţi evita uşor această problemă. Trebuie să
fiţi înţelepţi dedicând acest timp rugăciunii. Plecaţi-vă,
dar în timp ce sunteţi
plecaţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu din cer. Acest gen de închinare
Îi pace întotdeauna lui Dumnezeu. "
Dând aceste instrucţiuni, doamna White a
înlăturat ea însăşi posibilitatea persecuţiei pentru legea
duminicii pe care o prezisese înainte.