Viaţa lui Ellen White de D.M. Canright

Capitolul 22 - Concluzie


Doamna White avea multe de spus despre cele trei mesaje din Apocalipsa 14:6-10. Ea spune că acestea erau baza mesajului şi mişcării sale.

Susţinea că primul din ele s-a împlinit în timpul mişcării lui William Miller, odată cu fixarea datei de 1843-4.

Timp de vreo şaizeci şi cinci de ani a aplicat al doilea mesaj sau căderea Babilonului bisericilor protestante şi a spus că nu putea fi aplicat bisericii romano-catolice. Dar, aşa cum am văzut, în 1911 şi-a schimbat învăţăturile referitoare la acest mesaj şi l-a aplicat în mod particular bisericii romane. Dacă are dreptate în expunerea ei posterioară, atunci s-a înşelat şi a învăţat o eroare referitoare la al doilea mesaj aproape toată viaţa ei.

Al treilea mesaj avertizează împotriva falsei închinări şi a primirii semnului fiarei. Aproape toată viaţa ei, doamna White a învăţat că semnul fiarei este ţinerea duminicii; dar după cum am văzut în capitolul precedent, spre sfârşitul vieţii şi-a schimbat părerile referitoare la acest lucru şi a spus că „a da duminica Domnului” e un lucru care Îi este mereu plăcut.

Cu alte cuvinte, s-a înşelat şi a învăţat o eroare în ceea ce priveşte toate cele trei mesaje pe care ea şi susţinători ei le-au folosit ca bază a mişcării lor. Dacă era greşită de la bază, cum putem avea încredere în ea în alte probleme?

Pentru a aminti pe scurt unele din cele mai proeminente greşeli ale ei, observaţi următoarele:

Cea mai importantă caracteristică a celor 144,000 descrişi în ultima carte a Scripturii e că „în gura lor nu s-a găsit nici o viclenie”.

Viclenia înseamnă înşelătorie. Nici o viclenie, înseamnă nici o înşelătorie. Dar, aşa cum am arătat de atâtea ori în această carte, pretenţiile doamnei White de a fi un profet inspirat de Dumnezeu au fost menţinute multă vreme prin înşelătorie, atât din partea ei cât şi din partea adepţilor şi apărătorilor ei. Prin urmare, şi ea şi ei nu întrunesc descrierea şi caracteristica pe care inspiraţia divină le-a acordat-o celor 144,000.

Nici un dar adevărat de la Dumnezeu, nici un dar adevărat al Duhului n-a avut nevoie vreodată de viclenie – înşelătorie sau feţe duble pentru a fi apărat şi susţinut.

N-are rost să negăm că a vrut să fie o creştină şi că lucrările ei conţin multe lucruri bune. Îl lăsăm pe Dumnezeu să aprecieze motivaţiile ei. Dar înaltele ei pretenţii nu pot i apărate. Sunt dezaprobate de prea multe  fapte  de necontestat.


Previous Capitolul BACK HOME