Pagina Web despre Ellen G. White
Pagina Web despre Ellen G. White
Ultimele descoperiri despre Ellen White

În lume au iesit multi prooroci mincinosi. 1Ioan 4:1

"Aceste carti...vor trece testul investigatiilor"

Ellen G. White şi profeţia biblică
Dumnezeu e autorul confuziei?

Prescurtat din Daniel 8:14, Capitolul 6, de Desmond Ford, PhD.

 

Ellen White credea că Daniel 8:13 se aplica asediului Ierusalimului din 70 d.Ch. În altă parte l-a aplicat Evului mediu. În alt loc crizei finale. Un exemplu şi mai extrem este oferit de Kenneth Strand:

Deşi doamna White nu face nicăieri o expoziţie verset cu verset a cărţii Apocalipsa, aluziile pe care le face [la ea] în scrierile ei arată abordarea [ei]... De exemplu, Apocalipsa 5 e aplicat în cinci situaţii diferite

Pe parcursul scrierilor ei, doamna White folosea un text într-un mod ce contrazicea:

Astfel, acolo unde Petru zicea că o profeţie a lui Ioel s-a împlinit în zilele sale, doamna White spune că se va împlini în ale noastre. (Ioel 2:28-32; Fapte 2:16 versus EW 142, AA 54-55.) Profeţiile revărsării ploii din Biblie se refereau la venirea Evangheliei iar doamna White spune că se referă la finalul ei. Un semn despre care Isus spunea că prezice asediul Ierusalimului e declarat a fi un semn al celei de-a doua veniri.

În mod similar, doamna White folosea un verset într-un fel, iar în alt loc într-un fel contrar. Vom da un exemplu pentru a demonstra acest lucru. Deschizând la pagina 49 din Tragedia veacurilor citim:

Apostolul Pavel, în a doua epistolă către Tesaloniceni, a prezis marea apostazie care va aduce stabilirea puterii papale. A declarat că ziua lui Hristos nu va veni "decât dacă nu vine mai întâi o cădere şi dacă nu se va arăta mai întâi fiul nelegiuirii şi al pierzării; care se opune lui Dumnezeu şi se înalţă pe sine mai presus de El; aşa că stă în templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu." Ba mai mult, apostolul îşi avertizează fraţii că „taina nelegiuirii a început deja să lucreze." 2 Tes. 2:3,4,7. Chiar din perioada aceea de început, el a văzut strecurându-se în biserică erori care aveau să pregătească calea pentru dezvoltarea sistemului papal. (Capitolul 3, "Apostazia")

Trecem pe lângă erorile reale din pasaj şi arătăm pur şi simplu că aici se spune despre 2 Tesaloniceni 2 că prezice înălţarea papalităţii. Dar capitolul 34 arată că pasajul prezice cu totul altceva.

Pavel mărturiseşte că înaintea celei de-a doua veniri a lui Hristos vor avea loc manifestări ale puterii satanice. Venirea domnului va fi precedată de "Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase" 2 Tes. 2:9. (Capitolul 34, "Spiritualism")

Astfel, „falsul Hristos" din 2 Tesaloniceni 2 nu e papalitatea (538 d.Ch până în 1798), ci Satan care face minuni prin medium-urile spiritiste (1848 şi după aceea). Şi acesta nu e sfârşitul.

Apariţii înspăimântătoare supranaturale vor apărea pe cer, ca semn al puterii miraculoase a demonilor...

Iar apogeul marii drame a înşelării va fi atunci când însuşi Satan se va da drept Hristos...

În diferite părţi ale pământului, Satan se va manifesta ca o fiinţă măreaţă de o strălucire uimitoare . . . Gloria care-l înconjoară nu e întrecută de nimic din ceea ce au văzut vreodată ochii muritorilor. Strigătul de triumf răsună în aer: "A venit Hristos! A venit Hristos!" Oamenii se prosternă înaintea lui în adorare . . . Are o voce blândă şi liniştită, totuşi melodioasă. Pe un ton blând şi plin de milă, prezintă unele din aceleaşi adevăruri cereşti pe care le-a rostit Mântuitorul; vindecă bolile oamenilor iar apoi, cu pretinzând că e Hristos, spune că a schimbat Sabatul... (Capitolul 39, "Vremea necazului")

Astfel, ceea ce se presupune că prezicea 2 Tesaloniceni 2 era din nou altceva. Aceasta nu e inspiraţie: pur şi simplu e o folosire incorectă şi neglijentă a textului.

Mai multe folosiri contradictorii ale profeţiilor

Profeţia biblică

Interpretarea lui EGW nr. 1

Interpretarea lui EGW nr. 2

Mat. 25:1-12 – Uşa închisă

Prezicea închiderea uşii harului pentru non-Milleriţi, Oct.22, 1844. (Scrisoare către Bates, iulie 13, 1847.)

Prezicea terminarea harului chiar înainte de a Doua Venire. COL 412.

Prezicea că atunci când a intrat în camera dinăuntru a sanctuarului ceresc Hristos a închis uşa ceea ce n-a închis nimănui uşa harului. TV 428.

Mat. 25:6-10 – Venirea Mirelui

S-a întâmplat în 1844. TV, p.426.

Se va întâmpla la sfârşitul lumii. COL 405f.

Mat. 25:6 – Strigătul de la miezul nopţii

E mesajul dat în 1843-1844. Vezi TV, page 427.

E strigătul tare scos la sfârşitul lumii. Vezi COL, p.412,414,415.

Apoc. 7:1-4 – Pecetluirea

A început în 1845. Vezi Scrieri timpurii, p.44.

N-a început încă. Vezi TV, p. 613.

Cutremurul

A început la puţin timp după 1844. Vezi EW, p.50.

N-a început încă. Vezi 5M, p.80-82.

Apoc. 14:6,7 – Mesajul primului înger

E mişcarea milerită până în 1844. EW 232-237.

E adventismul de ziua a şaptea până la sfârşitul vremurilor. TV 450, 453.

Apoc. 14:8 – Mesajul celui de-al doilea înger

Era căderea bisericilor protestante în 1844. EW 237-239.

E căderea bisericilor non-A chiar înainte de sfârşit TV 389-390.

Apoc. 11:19 – Deschiderea templului din cer

S-a întâmplat în 1844. TV 433.

Trebuie să se întâmple. EW 36.

Apoc. 11:7-11 – Persecuţia celor doi martori

S-a întâmplat prin 1793. TV 265ff.

Trebuie să se întâmple. 4M 594; Fd 228.

Apoc. 6:12,13 – Semne în ceruri

Împlinită în trecut: 1780, 1833, etc. TV 333.

Va avea loc la a Doua Venire. 9M 267.

Dan. 8:14 – Curăţarea sanctuarului

E ştergerea păcatelor din sanctuarul ceresc. TV 480.

E purificarea universului de păcat şi păcătoşi prin foc din cer. PP 358; TV 666-678.

Căsătoria din Matei 25:10

După dezamăgirea din 1844 un grup a explicat faptul că Hristos n-a venit spunând că Isus n-a intrat pe pământ ci în Locul Preasfânt pentru a primi Împărăţia de la Tatăl Său. Aceasta era căsătoria despre care se spune în Matei 25:10.

Joseph Turner, S. S. Snow, David Arnold şi James White, printre alţii, au scris despre asta iar părerile lor au fost incorporate mai târziu în Tragedia veacurilor.

Căsătoria reprezintă primirea Împărăţiei de către Hristos. Cetatea Sfântă, NOUL Ierusalim, care e capitala reprezentativă a împărăţiei e numită "mireasa, soţia Mielului." Îngerul i-a spus lui Ioan: "Vino aici. Îţi voi arăta mireasa, soţia Mielului." "M-a luat în duh," spune profetul, "şi mi-a arătat marele oraş, sfântul Ierusalim" Apoc. 21:9,10. E clar că mireasa reprezintă Oraşul Sfânt iar fecioarele care ies în întâmpinarea Mirelui sunt un simbol al bisericii. În Apocalipsa, oamenii ui Dumnezeu sunt numiţi invitaţi la masa de nuntă. Apoc. 19:9. Dacă sunt invitaţi nu pot fi şi mireasă. Hristos, după cum spune profetul Daniel, va primi de la Ce Bătrân de Zile din cer "domnia, slava şi împărăţia"; Va primi Noul Ierusalim, "gătită ca o mireasă pentru soţul ei." Dan. 7:14; Apoc. 21:2. După ce şi-a primit împărăţia, El va veni în slava Sa, ca rege al regilor şi Domn al domnilor, pentru răscumpărarea poporului său care „vor sta împreună cu Avraam, Isaac şi Iacov" la masa Lui, în împărăţia Lui (Mat. 8:11) şi vor lua parte la masa de nuntă a Mielului. (TV 426)

Acest pasaj ne atrage atenţia. În primul rând, spune că Hristos Şi-a primit împărăţia în 1844 (pe când evrei ne spune că în zilele lui Pavel Hristos era deja rege. Apoc. 3:21 ne asigură că El S-a aşezat pe tron de la sfârşitul lucrării sale pământeşti victorioase iar Pavel ne spune că toate lucrurile au fost deja puse sub stăpânirea Sa 1 Cor. 15:27). În al doilea rând, accentuează faptul că biserica nu poate fi mireasa. Dar Apocalipsa:7,8 ne asigură că mireasa e alcătuită din aceia care sunt gata; căsătoria nu putea să înceapă în 1844, căci Apocalipsa ne spune că această căsătorie va avea loc după Armaghedon. (Această observaţie apare clar şi din Matei 25 căci nu putem evita faptul că se referă la a Doua venire, nu la anul 1844.)

Pretenţia că mireasa nu poate i mireasa nu poate fi susţinută. Comparaţi Lecţiile cu obiecte ale lui Hristos.

Pe când Isus se uita la partea celor care aşteptau mirele, le-a spus ucenicilor povestea celor zece fecioare, ilustrând prin experienţa lor experienţa bisericii care va fi în viaţă înainte de a doua Lui venire. (p. 406)

Aşa stau lucrurile cu biserica ce va fi în viaţă înainte de a doua Lui venire. (p. 408)

Mirele a venit la miezul nopţii—ora cea mai neagră. Aşa că venirea lui Hristos va avea loc în perioada cea mai neagră din istoria pământului. (p. 414)

Aici se spune că mireasa e biserica: un fapt recunoscut de Ellen White în scrisorile ei:

Biserica e mireasa... (Scrisoarea 123 1/2 1898)

Biserica e mireasa, soţia Mielului. Ea e mireasa... (Scrisoarea 177, 1901)

Biserica e mireasa, soţia Mielului. (Scrisoarea 29, 1902)

Interpretarea doamnei White a pasajului din Matei 25:1-13 ca fiind o parabolă a experienţei Millerite din 1844, precum şi folosirea pasajului din Daniel 8:14 ca o judecată ce a început în 1844, erau destinate să vină în întâmpinarea dezamăgirii şi sunt nescripturistice. Amândouă contrazic nu doar Scriptura ci şi propriile ei afirmaţii din alte părţi.

Semne în soare, lună, stele şi pe pământ

Părerea nouă susţinută de doamna White era că semnele din soare, lună, stele şi de pe pământ s-au împlinit toate până în 1833. Iată principalele pasaje din Scriptură: Isa. 13:13, Isa. 34:4, Ioel 2:10-11, Ioel 3:16, Mat. 24:29, Marcu 13:24-25, Luca 21:25-26, Evr, 12:26, Apoc. 6:12-14, 11:19.

Observăm câteva caracteristici ale acestor texte.

  1. Vorbesc toate despre Ziua Domnului.
  2. Semnele nu sunt mereu în aceeaşi ordine. În Isa. 13 vin mai întâi stelele, urmate de semnul din soare, în timp ce Ioel pune mai întâi cutremurul, apoi cerurile se zguduie, apoi semne în soare, lună şi stele – în această ordine. Apare implicaţia că toate semnele apar împreună.
  3. Vorbind despre semne în discursul Lui de pe Muntele măslinilor, Isus îi cita pe Isaia şi Ioel.
  4. A spus că "în acele zile, după necazul cel mare, soarele se va întuneca, luna nu va mai da lumină iar stelele vor cădea şi toate puterile din cer vor fi zguduite. Şi-L vor vedea pe Fiul Omului venind...

Observaţi că expresia "în acele zile" include semnele şi a Doua Venire. Din zilele doamnei White, AZŞ au argumentat că „în acele zile” dovedeşte că ziua cea neagră va veni după necazul din Evul Mediu dar înainte de sfârşitul celor 1260 de zile. De fapt, se spune că stelele vor cădea şi „în acele zile” şi la a doua venire.

Aceste semne reapar în ultima carte a Bibliei. Acolo se spune că cutremurul zguduie toţi munţii şi insulele şi e mai mare decât orice alt cutremur de până atunci, lucruri care nu sunt adevărate despre cutremurul de la Lisabona. E legat de cea de-a şaptea plagă--"marea grindină"—care avea să vină în viitor.

Din Apocalipsa 16:17-21; Isa. 34:1-10 şi Ioel 2-3, e clar că semnele sunt legate de Ziua Domnului. Plasarea lor înaintea nu e legitimă—dar e de înţeles dacă ne gândim la credincioşii needucaţi din secolul IXI.
Hai să vedem una din primele comentarii ale lui
Ellen White referitoare la altă prezicere.

Zguduirea puterilor cereşti

Decembrie 15, 1848, Domnul mi-a dat o viziune referitoare la zguduirea puterilor cereşti. Am văzut că atunci când Domnul a spus "cer" pentru a menţiona semnele amintite de matei, Marcu şi Luca, intenţiona să spună cer iar atunci când a spus „pământ” a vrut să spună pământ. Puterile cerurilor sunt soarele, luna şi stelele. Ele domnesc în cer. Puterile pământului sunt cele ce domnesc pe pământ. Puterile cereşti se vor zgudui la auzul vocii lui Dumnezeu. Apoi soarele, luna şi stelele vor fi mutate de la locul ,lor. Nu vor dispărea ci vor fi zguduite de vocea lui Dumnezeu.

Nori negri şi grei au apărut şi s-au ciocnit între ei. Aerul se împrăştia şi se rostogolea; apoi, prin spaţiul deschis, am putut să privim spre Orion, de unde venea vocea lui Dumnezeu. Am văzut că puterile pământului sunt acum zguduite şi că evenimentele vin în ordine. Război, veşti de război, sabie, foamete şi boală vor lovi întâi pământul, apoi vocea lui Dumnezeu va zgudui soarele, luna, stelele şi acest pământ. (Scrieri timpurii, pagina 41)

Titlul "Zguduirea puterilor cereşti e luat din Luca 21:26, unde citim după prezicerea "semnelor din soare, lună şi stele" "puterile cereşti vor zguduite." A doilea paragraf îl dezvoltă pe primul, căci ne spune clar că puterile cereşti sunt soarele, luna şi stelele.

Astfel, Scrieri timpurii , într-un comentariu asupra acestui pasaj, dă o aplicaţie destul de diferită faţă de Tragedia veacurilor. În timp ce Tragedia veacurilor aplică semnele unor evenimente din trecut, Scrieri timpurii le aplică viitorului. Scrieri timpurii nu numai că aplică profeţia viitorului, dar localizează împlinirea Zilei Domnului conform lui Ioel 2:1,10,11,30-32; 3:14-16, atunci când aceste semne vor avea loc iar "Domnul răcneşte din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim". Apoc. 6:12-17 menţionează de asemenea acest cutremur şi face legătura dintre el şi soarele care nu mai luminează şi stelele care cad. Ba mai mult, ne spune timpul acestor semne cereşti: "Marea zi a mâniei lor," i.e., mânia lui Dumnezeu şi a Mielului de la sfârşitul lumii.

Scrieri timpurii, la pagina 41, ne asigură că înaintea zguduirii puterilor cereşti, are loc o zguduire pe pământ, pe măsură ce se înfurie naţiunile. Acest lucru localizează împlinirea în legătură cu a şaptea trâmbiţă. versetul 18 din Apoc. 11 vorbeşte de furia naţiunilor şi apoi adaugă "a venit furia ta."

Nu există nici o scăpare în Scrieri Timpurii, pagina, 41, unde doamna White spune că i s-a arătat că semnele din soare, lună şi stele erau încă în viitor, vor face parte din ziua de pe urmă şi vor fi răspunsul cerului dat naţiunilor înfuriate.
Dar chiar când credem că în Scrieri Timpurii
(spre deosebire de Tragedia Veacurilor) doamna White a îndreptat lucrurile, observăm că pretinde că i s-a arătat că (!) un război care pustia atunci Europa (1848) era începutul împlinirii acestor ultime lucruri. Ba mai rău, pretinde că i s-a arătat că zguduirea pământului (din Ioel: "Şi cerurile şi pământul s-au zguduit"; Evrei: "Nu voi zgudui doar pământul ci şi cerurile") înseamnă naţiuni înfuriate.. Dar pasajele paralele din apocalipsa arată că e un cutremur real.

Chiar şi atunci când spune ceva corect, arată că nu era un "comentator inspirat." Iar afirmaţia ei din Scrieri timpurii e o adevărată piatră de poticnire pentru cei ce cred în inspiraţia Tragediei veacurilor.

Ziua Ispăşirii

Majoritatea adventiştilor ştiu că doamna White a folosit Ziua Ispăşirii în Tragedia Veacurilor: prezicea "curăţarea sanctuarului" (1844) şi arderea lui Lucifer (după o mie de ani). Nu se ştie la fel de bine că ea era de acord câteodată (din greşeală?) cu comentatorii protestanţi că Ziua ispăşirii prezicea crucea.

La fel ca atunci când marele preot îşi scotea hainele minunate, pontificale şi oficia slujba în roba albă a preotului obişnuit, Hristos a luat natura unui slujitor şi a oferit un sacrificiu, fiind El Însuşi preotul şi tot El victima. DA 24

La fel ca în slujba obişnuită, marele preot îşi scotea hainele minunate, pontificale şi oficia slujba în roba albă a preotului obişnuit, Hristos Şi-a scos hainele împărăteşti, Şi-a luat natura umană şi a oferit un sacrificiu, fiind în acelaşi timp şi preot şi victimă. La fel ca marele preot, după ce făcea slujba în Sfânta sfintelor, ieşea în faţa adunării care îl aştepta în hainele pontificale, la fel va veni şi Hristos a doua oară, îmbrăcat în haine de un alb imaculat. AA 33

A urcat la cer triumfător şi victorios. Luase sângele ispăşirii în locul cel mai sânt, l-a stropit peste scaunul îndurării în propriile Lui haine şi a binecuvântat poporul. Curând, va veni a doua oară ca să spună că nu mai există jertfă pentru păcat. (Semnele vremurilor, Aprilie 19, 1905)

Aceste afirmaţii car afirmă poziţia cărţii evrei au fost aproape sigur "împrumutate," iar Ellen White nu şi-a dat seama că ele contraziceau modul în care ea folosea de obicei Ziua ispăşirii.

Aceste afirmaţii sunt interesante şi dacă observăm că prima din ele datează din 1898, ultima din 1905, şi că în 1905 Ballenger a fost concediat. Inconştientă că ataca ceva ce ea însăşi învăţase (cel puţin câteodată), Ellen White a combătut punctul de vedre al lui Ballenger.

Apocalipsa 11

În Tragedia veacurilor citim că cei doi martori din Apocalipsa 11 sunt Vechiul şi Noul Testament. Dar când ne uităm în Mărturii,Volumul 4, pagina 594, găsim o cu totul altă aplicaţie

Hai să ne mai uităm la încă două exemple. Tragedia veacurilor aplică Apoc. 11:19 mişcării din 1844.

"Şi Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis, şi s-a văzut chivotul legământului Său în Templul Său. " Apoc. 11:19. Chivotul legământului lui Dumnezeu e în sfânta sfintelor, a doua încăpere din sanctuar. În slujba cortului pământesc, care servea ca "exemplu şi umbră a lucrurilor cereşti," această cameră n-a fost deschisă decât în Ziua Ispăşirii pentru curăţarea sanctuarului. Prin urmare, anunţul că templului lui Dumnezeu era deschis în cer şi că s-a văzut chivotul legământului său arată că s-a deschis locul preasfânt al sanctuarului ceresc în 1844... (TV 433)

Astfel, Apocalipsa 11:19 era o profeţie pentru 1844.

Hai să ne întoarcem acum la Scriptură. Găsim că cel de-al şaptelea înger suflă din trâmbiţă şi se aud strigăte din cer care spun "Împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi E va împărăţi în vecii vecilor." Şi douăzeci şi patru de bătrâni care stau pe tronuri înaintea lui Dumnezeu cad la pământ şi I se închină spunând:

"... ai pus mâna pe puterea Ta cea mare şi ai început să împărăţeşti. Neamurile se mâniaseră dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi ... şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul!."

Apoi s-a deschis templul lui Dumnezeu din ceruri şi s-a văzut chivotul legământului Său şi au izbucnit fulgere, zgomote tari, tunete şi cutremure.

Pasajul descrie sfârşitul lumii. Conform versetului 18, e vremea mâniei ui Dumnezeu, acea mânie descrisă în altă parte fără pic de milă. E vremea pentru distrugerea celor răi. Atunci, chivotul legii e văzut în mijlocul fulgerelor şi tunetelor. Apocalipsa 11:19 pur şi simplu nu descrie anul 1844.

Cu adevărat mesajul celui de-al treilea înger?

O altă idee a doamnei White este că "îndreptăţirea prin credinţă e de apt mesajul celui de-al treilea înger." În Mărturii 6:19 ni se spune că proclamarea îndreptăţirii prin credinţă e sarcina noastră. Se spune că e cel mai dulce cântec: subiectul care va prinde pe toată lumea.

Dar baza credinţei AZŞ spune ea în altă parte că e cu totul alta: lumina referitoare la sanctuar. În primii patruzeci de ani ai lucrării ei, scrierile ei prezentau un legalism care aproape că se opunea îndreptăţirii prin credinţă. Iar dacă îndreptăţirea prin credinţă e mesajul celui de-al treilea înger cum a transmis biserica acest mesaj al îngerului timp de patruzeci de ani dacă nu ştia nimic de el? Dacă biserica AZŞ a fost ridicată de Dumnezeu pentru a transmite mesajul celui de-al treilea înger, oare acesta ar fi cu adevărat îndreptăţirea prin credinţă: un mesaj pe care nu l-a transmis timp de 40 de ani?

Ea spune că doctrina va prinde pe toată lumea. Dar publicaţiile AZŞ menţionează aceasta foarte rar şi acest lucru nu apare prea des nici chiar în scrierile lui Ellen White. E oare acesta cu adevărat mesajul AZŞ? Ironia este că doctrina, atât de puţin cunoscută de A, reprezintă fundamentul altor biserici.