Minciuna Albă!
Walter T. Rea

Capitolul 5: Acel raft înalt


Patriarhi şi profeţi

Perioada dintre 1860 şi anii1880 a fost plină pentru Ellen şi personalul ei. Poate că amintindu-şi de cartea pe care i-a dat-o J.N. Andrews, a coborât Paradisul pierdut de pe acel "raft înalt" şi a început să lucreze la viziunea ei a Tragediei veacurilor – care nu avea să devină tema doar unei singure cărţi ci a celor patru volume din Spiritul profeţiei ( predecesoarea  seriei Conflictului veacurilor). 1

Paradisul pierdut al lui  John Milton i-a fost de mare ajutor. Ideile ui despre lupta pentru dreptate din înaltele curţi cereşti, precum unele din cuvintele lui însuşi, au fost ţesute într-o ţesătură atât de vie încât până şi în ziua de azi unii oameni au coşmaruri atunci când îl citesc. Povestea lui Ellen extinde poemul lui Milton şi ia de la el nu numai războiul din cer ci şi războiul de pe pământ, de la început până la sfârşit. Satan e mai tot timpul în control, băgându-se peste tot în evenimentele omeneşti, acolo unde-i îngăduie Dumnezeu, provocând o dezordine generală, până când îşi primeşte pedeapsa în ultimele şapte plăgi, odată cu distrugerea pământului şi, la căderea cortinei, e aruncat în iazul de foc.

Toate astea pot suna cunoscute unora – şi aşa era. Aţii, printre care şi Canonul, folosiseră mai mut sau mai puţin această temă. Dar cititorii lui Ellen aveau să ajungă să creadă că descrierile ei erau mai vii şi mai clare şi mult mai autentice decât toate cele dinainte. Review  şi alte jurnale publicitare adventiste declarau scrierile ei şi „viziunile”ei ca cele mai minunate. 2 Astfel, oamenii au început să cumpere. Primul volum al Spiritului profeţiei (1870) urma linia generală a editării anterioare a micuţei cărţi daruri spirituale  - dar mut mai „extinsă”

Nu numai în domeniul teologiei a văzut Ellen lucruri pe care alţii poate că le-au văzut sau nu înainte. La această dată, începeau  s-o preocupe problemele de sănătate. Pentru acest subiect, a fel ca în cazul Paradisului pierdut al lui Milton, acel "raft înalt" i-a fost de ajutor. Unii dintre contemporanii ei de la acea dată erau scriitori care abordau subiectul sănătăţii ca Jackson, Trall, Coles, Shew, Graham, Alcott şi alţii 3 Era mai mult decât o cunoştinţă obişnuită pentru unii din ei şi era vorba să nu mai dea înapoi ceea ce luase – ceea ce înseamnă furt după definiţia dată de dicţionar. Acestor critici le-a răspuns:

Eram în casa fratelui A. Hillard, la Otsego, Michigan, pe 6 iunie 1863, când am primit o viziune despre subiectul important al Reformei sănătăţii. N-am vizitat Dansville până în August 1864, la 14 luni după am avut acea viziune. N-am citi nici o lucrare despre sănătate până când n-am scris "Daruri spirituale," vol. III şi IV, "Apel către mame," şi n-am schiţat cea mai mare parte din cele şase articole din cele şase numere ale lucrării "Cum să trăieşti" şi nici nu ştiam că există o astfel de lucrare ca Legile vieţii, publicată la Dansville, New York. N-auzisem de cele câteva lucrări despre sănătate scrise de Dr. J. C. Jackson şi de alte publicaţii de la Dansville de atunci. Am avut viziunea de care v-am spus.

Pe măsură ce prezentam subiectul sănătăţii prietenilor cu care lucram în Michigan, New England şi în statul New York, vorbind împotriva medicamentelor şi consumului de carne şi în favoarea apei, aerului curat şi a unui regim echilibrat, primeam adesea răspunsul "Părerile tale sunt foarte apropiate de cele exprimate în Legile vieţii şi alte publicaţii ale doctorilor Trall, Jackson şi alţii. Aţi citit această lucrare şi pe celelalte?" Răspundeam că nu şi că nici n-o voi face până nu terminam de scris viziunea mea, ca să nu se spună că primisem lumina în privinţa subiectului sănătăţii de la doctori şi nu de la Dumnezeu 4

Alţii, ca şi mai înainte, în cazul Paradisului pierdut,  îmi sugerau:

Informaţia care i-a venit doamnei White de a Autorul Adevărului trebuia să coincidă cu adevărurile descoperite de alţii. 5

Ellen urma să spună, aşa cum avea să arta nepotul ei Arthur după cam o sută de ani, că a obţinut aceste „adevăruri” prima – deşi studii ulterioare arată că ideile erau aceleaşi şi că limbajul în care erau exprimate era foarte asemănător cu ce pe care-l folosiseră mai întâi ceilalţi. Poate că e vechea dilemă, ce-a fost mai întâi; oul sau găina?  Ellen spunea:

Şi după ce mi-am scris cele şase articole din "Cum să trăieşti",  am căutat diferitele lucrări despre igienă şi am fost surprinsă că erau atât de în armonie cu ceea ce-mi arătase Domnul. Şi pentru a arăta această armonie şi a pune înaintea fraţilor şi surorilor mele subiectul aşa cum a fost abordat de către scriitori talentaţi, m-am hotărât să public "Cum să trăieşti," în care am introdus multe lucruri din lucrările la care am făcut referire. [italice adăugate] 6

Ronald L. Numbers, în Proorociţa sănătăţii, face treaba demnă de laudă de a arăta că „fragmentele extrase” ale lui Ellen reprezentau cam majoritatea lucrării şi că, în unele cazuri, întregul însemna mai mult decât suma părţilor – o ecuaţie la fel de greu de crezut în religie ca şi în matematică?

Nu s-a iscat conflict doar pe subiectele legate de sănătate. Acele "mărturii” aveau să înfrunte multe critici. La început, au fost aceia care simţeau că James White o influenţează pe soţia sa în scrierile ei sau poate că exprimă o idee sau două sub numele ei. Nimic nu e mai magic decât o pecete pentru a da lucrurilor greutate şi autoritate iar ea era acea pecete. James, pe de altă parte, simţea că alţii fac acelaşi lucru cu Ellen şi câştigă un avantaj asupra lui:

Ea e umilă şi trebuie tratată cu blândeţe, altfel nu poate face nimic. Liderii Butler şi Haskell au început să aibă o influenţă asupra ei pe care vreau s-o frâng. Aproape c-a distrus-o. Oamenii noştri nu trebuie să-i suporte pe aceşti bărbaţi să facă ceea ce-au făcut, astfel încât toţi lucrătorii noştri sunt descurajaţi. Tinerii sunt ţinuţi afară din lucrare de sfaturile lor înguste şi orbeşti. 8

John Harvey Kellogg, un protejat al familiei White, s-a plâns de aceleaşi lucruri timp de ani de zile. Credea că prea mulţi fac prea mult în numele inspiraţiei prin Ellen şi scrierile ei. După câţiva ani, când a fost întrebat de unii din bărbaţii bisericii, a răspuns:

Vreau să vă spun alt lucru pe care nu-l ştiţi, o mărturie pe care o am de la sora White  şi pe care n-a publicat-o nici ea nici ei, şi anume că aceşti bărbaţi au tăiat adesea bucăţi mari din lucrurile pe care le-a scris sora White  şi care puneau lucrurile într-o lumină nu prea favorabilă ..sau care nu se potrivea cu planurile lor, astfel încât s-au simţit liberi să le scoată şi să schimbe astfel efectul şi sensul general, trimiţându-le apoi să fie publicate cu numele sorei White. 9

Ceea ce pare să spună el în esenţă este că unii băieţi obţinuseră o pecete cu numele lui Ellen şi că o puneau pe orice. Tot în acest interviu, Kellogg arăta că William C. White, fiul lui Ellen, era unul din vinovaţii din unele din aceste cazuri:

Will White primea acele scrisori şi scotea un paragraf de aici, unul de acolo, alt paragraf din alta şi le punea împreună şi trimitea produsul final cu numele său. E o „mărturie” din partea lui Willie. Dacă vă uitaţi la acel document, veţi vedea că numele ei nu apare pe document, ci Willie l-a scos din scrisori pe care sora White le scrisese acelor prieteni personali...

Numele lui Willie, nu al ei, apare pe ele; totuşi, lucrările acestea sunt circulate în toată Europa şi în întreaga lume şi citite în public ca fiind o mărturie de la Dumnezeu. Şi asta v-am spus că e frauda imensă care  e comisă iar lucrarea denominaţiei şi întreaga ei maşinărie s-au pus la lucru pentru a comite fraude şi a pune poveri pe umerii oamenilor. Dacă s-ar cunoaşte adevărul, ar atrage dispreţul şi dezonoarea asupra întregii denominaţii.10

După mai mulţi ani, s-a spus că afirmaţiile bunului doctor au fost făcute după ce s-a despărţit de familia  White şi de biserică şi că, prin urmare, nu erau nişte comentarii de încredere. S-a sugerat că a avut motive ulterioare şi că nu poate fi socotit un martor adecvat, deşi e un apt recunoscut că era foarte onorat alături de toţi aceia care erau încă la putere, că avusese privilegiul să ia parte a înaltele consilii şi că fusese personal foarte apropiat de Ellen. Critica adusă lui Kellogg poate fi validată doar dacă ar fi singurul care a văzut şi a spus ceea ce a spus. Dar nu era singurul.

William S. Sadler, un alt medic cunoscut şi prieten persona al familiei White, a avut şi el îndoieli referitoare la metodele folosite şi la scuzele oferite în numele lui Ellen şi a inspiraţiei. În Aprilie 1906 i-a amintit lui Ellen unele din problemele pe care la văzuse de-a lungul anilor în scrierile şi comportamentul ei. Această scrisoare a fost scrisă când încă mai era un credincios adevărat şi un suporter al lui Ellen şi ca răspuns la propria ei invitaţie de a-i pune întrebări. Şi el, ca şi ceilalţi, auzise vocea lui Ellen. Dar ca şi Isaac dinaintea lui, a descoperit că acele mâini erau ale altuia – ale lui Will White. Afirmaţiile lui Sadler arată clar că, timp de 20 de ani sau chiar mai mult lucrul acesta a fost îngăduit. 

O altă problemă: respectiv influenţa lui Willie asupra Mărturiilor. Am descoperit adevărul cam acum 20 de ani, chiar înainte de a fi botezat de liderul Wm. Covert, (cam acum 18 ani). Am luat o hotărâre decisivă în privinţa Mărturiilor. Pe scurt, e-am acceptat; dar de atunci, până în ziua de azi, mai ales în ultimii zece ani, şi mai ales de când v-aţi întors în ţară din Australia, am auzit mereu de la lideri, pastori, de la aceia care adesea aveau poziţii cu autoritate în Conferinţă, că Willie v-a influenţat la crearea Mărturiilor dvs.; sau, aşa cum spuneau ei adesea, „a scrisorilor” pe care le trimiteaţi.

Aceste vorbe nu m-au impresionat aproape deloc. M-am hotărât să nu le cred, an după an. Mi s-a dat o copie a comunicării scrise de dumneavoastră pe data de 19 iulie 1905, adresată fraţilor I. H. Evans şi J. S. Washburn, şi de atunci nu mai ştiu ce să fac sau ce să spun referitor la acest subiect. Mă refer la următorul citat:

"După ce am văzut reprezentaţia, m-am trezit şi m-am aşteptat ca lucrurile să se întâmple aşa cum mi s-a arătat. Când liderul Haskell mi-a spus de confuzia în care se aflau pentru a continua lucrarea din sud, i-am spus "Ai credinţă în Dumnezeu; de a această întâlnire, vei lua cei 5 mii de dolari necesari pentru cumpărarea bisericii!""

"I-am scris câteva rânduri liderului Daniel, sugerându-i să facă acest lucru dar Willie nu vedea că lucrurile pot fi rezolvate aşa pentru că liderul Daniel şi alţii erau pe atunci foarte descurajaţi cu privire la situaţia lucrurilor din Battle Creek. Aşa că i-am spus că nu-i nevoie să trimită biletul. Dar n-aveam odihnă. Eram neliniştit şi nu-mi găseam pacea."

Nu vrei să mă ajuţi să înţeleg asta? E cea mai mare greutate pe care am întâmpinat-o în experienţa mea, referitoare la mărturii.

Dacă Sadler ar fi ştiut ce aflaseră alţii – că pe lângă implicarea lui Willie, Ellen şi ajutoarele ei erau şi ei implicaţi creativ în scrierea cărţilor, inspirându-se de a alţi autori – cu siguranţă că ar fi fost mult mai tulburat. În anii care au urmat, au fost alţii care au ridicat probleme asemănătoare; dar întrebările lor, ca şi ale lui Sadler, n-au primit nici un răspuns mulţumitor după cât se ştie.

Cam prin anii 1870 şi 1880, unii făceau diferenţa în gândirea lor între o "mărturie" (adică o scrisoare privată de la profet) şi acel material care era copiat şi adaptat de la alţi scriitori şi pus în cărţi cu numele ei.  Ellen n-a acceptat această separare. A scris bisericii din Battle Creek în 1882:

Vă răzvrătiţi împotriva lui Dumnezeu tot aşa cum s-au răzvrătit Core, Datan şi Abiram. Aveţi povestea lor. Ştiţi cât încăpăţânaţi erau în părerile lor. Au hotărât că raţionamentul lor era mai bun decât cel al lui Moise...

Când am fost în Colorado, eram aşa de apăsată din cauza voastră că, în slăbiciunea mea...m-am sculat la trei dimineaţa ca să vă scriu. Dumnezeu vorbea prin lut. Puteţi spune că această comunicare era doar o scrisoare. Da, era o scrisoare, dar dictată de Duhul lui Dumnezeu ca să vă arate lucruri care mi-au fost arătate. În aceste scrisori pe care le scriu, în mărturiile pe care le aduc, vă arăt ceea ce mi-a arătat Domnul. Nu scriu un singur articol în ziar care să exprime ideile mele. Sunt ceea ce mi-a descoperit Dumnezeu în viziune – preţioasele raze de lumină care strălucesc de la tron. 12

Tranziţia era acum încheiată. Ellen sosise. Îşi atinsese poziţia de autoritate iar aceasta nu trebuia pusă la îndoială. Scrisorile, fie publice fie pe cale de a deveni publice, copiatul de la alţii, discuţiile ei pe diferite subiecte, de apt orice lucru care venea de pe acel "raft înalt" era considerat acum de la Dumnezeu şi binecuvântat de Duhul Său.

Nici o altă persoană religioasă care a pretins ceva n-a cerut vreodată poporului un asemenea cec în alb, cu o semnătură necertificată. Dar ea a făcut-o. Şi până în ziua de azi, majoritatea adventiştilor n-au pus niciodată la îndoială aprobarea ei şi abilitatea ei de a împlini ceea ce a pretins. Nu numai „mărturiile” sunt considerate inspirate (printre care şi acelea care au fost copiate, chiar în procent de sută la sută) ci şi toate scrierile despre care se ştie că le-a aprobat, atins sau lângă care s-a aflat în timpul vieţii sunt considerate a avea o semnificaţie sau "inspiraţie" specială. Chiar şi lucrurile pe care nu  le-a inclus atunci când a copiat sunt considerate importante. S-a sugerat că – la fel ca Gutzon Borglum (sculptorul feţelor de pe muntele Rushmore) care supraveghea de jos din vale toate pietrele care erau aruncate - Ellen direcţiona cu ajutorul unui radar ceresc toate materialele care ieşeau cu numele ei, fie că le vedea sau le recunoştea vreodată ca fiind ale ei. 13

Cu un asemenea sprijin cum n-a mai avut nici un alt muritor, Ellen era acum gata să dea o nouă formă evenimentelor trecutului şi, prin interpretările ei vizionare ale Bibliei, să facă acelaşi lucru pentru viitor.  Începuse să lucreze la această idee a marii controverse în prima ediţie de buzunar din 1858 a Darurilor spirituale.  Dar acea micuţă lucrare a fost compusă grosolan. Şi a avut ceva concurenţă – căci, în acelaşi an, Hastings publicase un volum cu titlul identic. 14 Volumul de 219 pagini al lui Ellen n-arăta promiţător şi, spre deosebire de cartea de mai târziu, Tragedia veacurilor,  n-a primit o publicitate atât de răspândită în ceea ce priveşte adevărul şi lumina, forma şi conţinutul, proza şi stilul. Dar era un început şi prin urmare avea să ie folosită.

Nici pentru un orb nu e greu să vadă că dacă revelaţiile continue, şi inspiraţiile aveau să facă o întoarcere bruscă şi să intre în conflict cu ce se întâmplase înainte, o astfel de schimbare de direcţie avea să dea naştere la întrebări mult mai grave decât cele de până atunci. Dacă materialul copiat, autorii folosiţi, dacă noile viziuni sau instrucţiuni aveau să intre grav în conflict cu cele vechi, aceste lucruri erau greu de explicat. Apăreau unele contradicţii dar metoda folosită trebuia să ţină privirea ocupată în timp ce mâinile mutau obiectele aşa de repede că începuturile erau uitate. Şi asta s-a întâmplat. Puţini cititori de azi ştiu că daruri spirituale e premergătoarea setului de patru volume a Spiritului profeţiei şi mult mai puţini  ştiu că setul de cinci volume din seria Conflictul veacurilor îşi are originea în cele patru volume dinaintea sa.

Importanţa acestui progres nu poate fi trecută cu vederea căci ceea ce-a spus Dumnezeu în 1858 trebuia să repete în 1870 şi chiar mai târziu în 1890 şi tot aşa. Pentru că Dumnezeu este Dumnezeu, nu era nici o problemă pentru El; dar nu era uşor pentru Ellen şi echipa ei. Fiecare nou autor copiat trebuia să-şi ia locul printre cei dinaintea lui. Fiecare iluminare sau viziune nouă trebuia să se potrivească cu tot ce fusese înregistrat înainte. Contradicţiile trebuiau găsite şi fie eliminate, fie explicate dacă se strecura vreuna –lucru care se repeta întruna timp de 60 de ani sau mai mult. Erau şi aceia care totuşi observau schimbarea de stil şi evoluţia structurii:

Primele viziuni tipărite erau caracterizate de un stil naiv iar subiectul lor reflecta ceea ce te puteai aştepta din partea unui tânăr mistic dintre adepţii dezamăgiţi ai lui Miller. Treptat, profetul s-a dezvoltat devenind un mesager diferit iar seria Conflictului marchează producţia unei EGW mature. De fapt, evoluţia este atât de mare încât e într-o oarecare măsură surprinzător să ştii că aceeaşi persoană a scris cele două tipuri de cărţi. Chiar şi etapele diferite din aceeaşi serie prezintă îmbunătăţiri izbitoare în privinţa stilului şi a conţinutului. În ediţiile finale, cititorul poate citi cu atenţie capitole întregi fără să observe nimic care să-i amintească de viziuni. Cum s-au dezvoltat aceste lucruri devenind un proiect ce-l intrigă pe istoricul serios? 15

Ceea ce a fost remarcabil la această dezvoltare e abilitatea cosmetică cu care echipa lui Ellen a rearanjat evenimentele astfel încât critica (ce urma să vină) să nu submineze întregul proiect la începuturile lui. Până când tot numărul de oponenţi n-a crescut în anii 1890 şi după aceea, puterea legendei invincibilităţii lui Ellen (în timp ce spunea că poartă scutul lui Dumnezeu) a ajutat-o să câştige fiecare bătălie, să distrugă orice opoziţie, să concedieze orice oponent din serviciul ei (sau a bisericii) şi să alunge, în numele lui Dumnezeu şi al religiei, unele din persoanele cele mai puternice din istoria medicală şi teologică a bisericii. Nu-i de mirare că în 1980, la întrunirea de la Glacier View (Colorado) pentru a discuta părerile lui  Desmond Ford, unul din prinţii bisericii scria:

A venit timpul să criticăm propria noastră metodă. Ca adventişti de ziua a şaptea, ne-am simţit în siguranţă pentru că aveam adevărul revelat; şi orice ar spune alţii împotriva noastră, Îl avem pe Dumnezeu de partea noastră şi pe profetul Ellen G. White. Acum descoperim că multe din lucrurile pe care le-a scris în Dorinţa veacurilor şi în Tragedia veacurilor  au fost copiate de la alţii. Cum putem ştii cu adevărat ce pretindem că ştim? Suntem astfel forţaţi să ne punem întrebări în privinţa interpretării....

E un fapt recunoscut istoric că majoritatea luminilor strălucitoare care au părăsit biserica noastră au făcut-o datorită autorităţii atribuite scrierilor lui Ellen White. 16

Ceea ce poate că prinţul nu ştia când a scris acel articol e că nu numai Dorinţa veacurilor şi Tragedia veacurilor  erau inspirate mult de la alţii, ci că începutul începuturilor,  Daruri spirituale  iar apoi volumul unu din Spiritul profeţiei, premergătorul Patriarhilor şi profeţilor (şi aceasta din seria Conflictului) au fost şi ele inspirate de la alţi autori. În versiunea de la mijloc a seriei, Paradisul pierdut al lui Milton primea o parte mai mare. De la ce două sau trei pagini din  Daruri spirituale, tema lui Milton s-a extins pe cam vreo 37 de pagini şi urma să crească, uneori identic, în alte scrieri ale ei. Totuşi, acum, noi autori au fost găsiţi pentru a umple spaţiile şi s-o facă posibil de citit! 17 Fraţii nu se ruşinau să anunţe virtuţile primului volum din Spiritul profeţiei.' 18  Chiar şi numele seriei sugerează că avea aprobarea specială al lui Dumnezeu şi că nu trebuie să lipsească din casele tuturor credincioşilor. Deşi noul volum era o îmbunătăţire a vechii Daruri spirituale, (o altă carte a cărei titlu sugerează amprenta divină), nu a reuşit să impresioneze aşa cum se aştepta de la el. Până când n-a apărut ediţia de mai târziu cu titlul specia de Patriarhi şi profeţi materialul adăugat n-a avut ecou. Avea să fie piatra din capul unghiului celor cinci volume din setul Conflictul veacurilor pe care aveau să-l folosească adventiştii pentru a stabili majoritatea interpretărilor şi traducerii şi evaluării Scripturilor. Folosită în toate şcolile şi colegiile adventiste de ziua a şaptea ca autoritate în problematica Vechiului Testament, Patriarhi şi profeţi a fost acceptată de adventişti ca autoritate finală. Nu e acceptată nici o deviere de la această normă în probleme ideologice referitoare la Creaţie, geologie, teologie, sau Hristologie.

Totuşi, au existat nişte momente dificile legate de această carte. ÎN etapa de început a scrierii, Ellen l-a introdus pe Iacov şi noaptea luptei sale într-o versiune. Totuşi, în descrierea de mai târziu, imaginea oferă nişte detalii aproape contradictorii. Observaţi vederile ei diferite în părţile scrise cu litere italice din exemplele de mai jos:

Spiritul profeţiei, Vol. I, p. 118­19

Patriarhi şi profeţi, p. 196­97

E. G. White

E. G. White 1890

Greşeala lui Iacov, atunci când a luat prin fraudă binecuvântarea fratelui său îi e din nou adusă înainte cu forţa şi îi e frică că Dumnezeu îi va îngădui lui Esau să-i ia viaţa. În neliniştea lui, se roagă lui Dumnezeu toată noaptea. Mi s-a arătat un înger care stătea înaintea lui Iacov şi-i arăta greşeala lui în adevărata sa natură. Când îngerul se întoarce să plece, Iacov îl apucă şi nu vrea să-i dea drumul. Îl imploră cu lacrimi. Arată că s-a pocăit adânc de păcatele lui şi de greşeala aţă  de fratele lui, care au fost pricina de despărţire dintre el şi casa tatălui său timp de 20 de ani. Îndrăzneşte să-i aducă aminte de promisiunile lui Dumnezeu şi de semnele milei lui faţă de el din când în când, cât a lipsit din casa tatălui. Toată noaptea Iacov s-a luptat cu îngerul, implorându-l să-l binecuvânteze. Se pare că îngerul rezista la rugăciunea lui, aducându-i mereu aminte de păcatele lui, încercând în acelaşi timp să scape de el. Iacov era hotărât să-l ţină pe înger nu numai prin forţa fizică ci şi prin puterea credinţei vii. În necazul lui, Iacov a amintit de pocăinţa sufletului său şi de umilinţa adâncă pe care o simţea pentru greşelile sale. Îngerul îl privea  cu o aparentă indiferenţă [italice adăugate].19

Era o regiune muntoasă, singuratecă, bântuită de fiare sălbatice şi de hoţi şi ucigaşi. Sigur şi fără ajutor, Iacov s-a plecat adânc neliniştit la pământ. Era miezul nopţii. Tot ce-i era drag în viaţă era departe, expus pericolului şi morţii. Dar cel mai amar din toate era gândul că propriul lui păcat pusese pe cei nevinovaţi în pericol.  Cu  lacrimi şi strigăte sincere, s-a rugat ui Dumnezeu. Deodată, a simţit o mână puternică. A crezut că un duşman caută să-i ia viaţa şi a încercat să se elibereze din strânsoarea atacantului. În întuneric, cei doi s-au luptat pentru câştig.  N-au scos nici un cuvânt,  ci Iacov şi-a adunat toată puterea şi nu s-a lăsat nici o clipă.... Lupta a durat până aproape în zorii zilei, când străinul şi-a pus degetul pe coapsa lui Iacov şi l-a lăsat imediat olog. Patriarhul a recunoscut acum cine era adversarul său. [italice adăugate] 20

Asemenea contradicţii au provocat din când în când îngrijorări printre clericii adventişti dar nu s-au dat multe răspunsuri satisfăcătoare. Răspunzând unei scrisori din 1943, Arthur White scria către Fundaţia White:

Cea de-a doua întrebare a dvs. are legătură cu ceea ce credeţi că e o contradicţie în poveste luptei lui Iacov cu îngerul din "Patriarhi şi profeţi," şi primele cărţi "daruri spirituale" şi "Spiritul profeţiei." Cereţi explicaţia oficială a denominaţiei noastre în această problemă. Nu sunt în poziţia să vorbesc în numele denominaţiei. Conferinţa generală n-a studiat această problemă pe care o ridicaţi şi nu există nici o declaraţie oficială disponibilă. Eu am în cap ceva ce mie mi se pare a fi o explicaţie satisfăcătoare. După ce voi discuta despre asta şi cu alţii de aici vă voi scrie din nou dar când voi face asta o voi face pentru Arthur White nu pentru denominaţie.

Pe scurt, pot cere o explicaţie a tipului de inspiraţie care permite un conflict în povestirile legate de viţa lui Hristos, redate de diferiţi scriitori ai Evangheliilor 21'

Întotdeauna atent să fac legătura între orice probleme se iveau în scrierile lui Ellen cu probleme care poate apăreau la scriitorii scripturii, apologeţii de la început ai lui Ellen păreau a spune că Dumnezeu nu-i nevoie să fie corect sau să spună adevărul. Au adăugat o nouă întorsătură acelei tendinţe. El trebuia să fie Dumnezeu iar ei spuneau tuturor cine era El atunci când era nevoie. Acest argument avea să ajungă până în anii 1980.

Totuşi, nu poţi găsi prea multe acuzaţii faţă de ediţia finală. Cu ajutorul lui John Milton, David March, Alfred Edersheim, Frederic W. Farrar, Friedrich W. Krummacher şi a unui persona din ce în ce mai mare de cercetători, finalista Ellen (şi Dumnezeu) au produs o lucrare care avea să devină piatra din capul unghiului a adventiştilor timp de o sută de ani. Acel "raft înalt" care intenţiona să o protejeze pe proorociţă de ispită a adus o grămadă de idei noi.

Exemple ale modului în care E.G. White a copiat Patriarhi şi profeţi din Istoria biblică: Vechiul Testament, vol. 1­4 a lui  Adersheim

Capitolul 5 Fragmente selectate

Cărţi scrise de: Ellen White

Surse din care s-a inspirat: Edersheim, Alfred

Patriarhi şi profeţi; Mountain View, California, Pacific Press (1890,1913).

Istoria biblică: Vechiul Testament, vol. 1­4. (1876:1880) Retipărită la Grand Rapids de Eerdmans 1949.

March, Daniel – Scene nocturne din Biblie

Philadelphia, Zeigler, McCurdy

Pagină din ediţia din 1958  (White)

Pagină din volumul 1 (Edersheim)

33 De ce-a fost îngăduit păcatul?

xi Introducere

44 Creaţia

17 Creaţia

52 Ispitirea şi căderea

63 Planul răscumpărării

17 Căderea

71 Cain şi Abel puşi la încercare

23 Cain şi Abel-cele două căi

80 Set şi Enoh

23 Set şi urmaşii lui

90 Potopul

44 Potopul

105 După potop

111 Săptămâna literală

51 După potop

117 Turnul Babel

57 Babel-Încurcarea limbilor

125 Chemarea lui Avraam

72 Chemarea lui Avraam

132 Avraam în Canan

72 Sosirea lui în Canaan

145 Testul credinţei

97 Încercarea credinţei lui Avraam

156 Distrugerea Sodomei

88 Distrugerea Sodomei

171 Căsătoria lui Isaac

106 Căsătoria lui Isaac

177 Iacov şi Esau

106 Naşterea lui Esau şi Iacov

183 Fuga şi exilul lui Iacov

115 Iacov e trimis la Laban

195 Noaptea luptei

132 Noaptea luptei 

204 Întoarcerea în Canaan

132 Iacov se stabileşte la Hebron

213 Iosif în Egipt

142 Primii ani din viaţa ui Iosif

224 Iosif şi fraţii săi

161 Iosif îşi recunoaşte fraţii

Pagină din ediţia din 1958 (White)

Pagină din volumul 2 (Edersheim)

241 Moise

35 Naşterea şi educaţia lui Moise

257 Plăgile din Egipt

63 Cele zece "lovituri," sau plăgi

273 Paştele

78 Paştele şi ţinerea lor

281 Exodul

78 Copiii lui Israel părăsesc Egiptul

291 De la Marea Roşie la  Sinai

89 Pustia Şur

303 Legea dată lui Israel

315 Idolatria de la Sinai

105 Cele "zece cuvinte" şi sensul lor

331 Duşmănia lui Satan împotriva Legii

121 Păcatul viţelului de aur

343 Cortul întâlnirii

133 Ridicarea cortului. Slujbele din el

359 Păcatul lui Nadab şi Abihu

137 Păcatul lui Nadab şi Abihu

395 Răzvrătirea lui Core

171 Împotrivirea lui Core

363 Legea şi legămintele

114 Orânduieli civile şi sociale - "legământul făcut prin sacrificiu"

374 De la Sinai la Cadeş

156 [Mersul prin pustie]

387 Cele 12 iscoade

163 Iscoadele trimise în Canaan

406 În pustie

171 Anii din pustie

411 Stânca lovită

184 Păcatul lui Moise şi Aaron

422 Călătoria pe lângă Edom

433 Cucerirea Basanului

193 Călătoria copiilor lui Israel prin ţara Edomului

Pagină din ediţia din 1958 (White)

Pagină din volumul 3 (Edersheim)

438 Balaam

11 Personajul şi istoria lui Balaam

453 Apostazia de lla Iordan

23 Sfârşitul lui Balaam

462 Legea repetată

33 Al doilea recensământ al lui Israel

469 Moartea lui Moise

42 Moartea şi înmormântarea ui Moise

481 Traversarea Iordanului

53 Despărţirea miraculoasă a Iordanului

487 Căderea Ierihonului

58 Căderea miraculoasă a Ierihonului

499 Binecuvântările şi blestemele

73 Binecuvântarea şi blestemul de pe Garizim şi Ebal

505 Legământul cu Gabaoniţii

72Înşelătoria Gabaoniţilor

510 Împărţirea Canaanului

87 Ultima împărţire a ţării

521 Ultimele cuvinte ale lui Iosua

525 Darurile şi zeciuielile

530Grija lui Dumnezeu pentru cei săraci

96 Cuvintele de rămas bun ale lui Iosua

537 Sărbătorile anuale

33 Orânduielile pentru sacrificii

543 Primii judecători

105 Rezumat al cărţii Judecători

560 Samson

163 Istoria lui Samson

Pagină din ediţia din 1958 (White)

Pagină din volumul 4 (Edersheim)

569 Copilul Samuel

1 Naşterea lui Samuel

575 Eli şi fiii lui

10 Păcatul fiilor lui Eli

581 Chivotul luat de filisteni

16 Luarea chivotului

592 Şcolile profeţilor

26 Administraţia lui Samuel

603 Primul rege al lui Israel

26 Cererea unui rege

616 Mândria lui Saul

56 Neascultarea lui Saul

627 Saul respins

56 Respingerea domniei lui

637 Ungerea lui David

79 Ungerea lui David

643 David şi Goliat

79 Lupta dintre David şi Goliat

649 David fugar

94 Fuga lui David la Samuel

660 Nobleţea lui David

109 David şi Ionatan

675 Moartea lui Saul

147 Moartea lui Saul

683 Vrăjitoria antică şi modernă

136 Saul... vrăjitoarea din  En-Dor

690 David la Ţiclag

136 Luarea Ţiclagului de către amaleciţi

697 David chemat la tron

147 David rege la Hebron

703 Domnia lui David

163 David... rege peste întreg Israelul

717 Păcatul şi pocăinţa lui David

190 Marele păcat al lui David... Pocăinţa

Referinţe şi note

1. J. N. Andrews îi dusese lui Ellen o copie a Paradisului pierdut  atunci când a recunoscut că povestirea ei din 'Tragedia veacurilor” semăna cu cea a lui John Milton din poemul său  epic din 1667. După spusele lui Arthur L. White, ea îl pusese sus, pe un"raft înalt" şi nu-l citise.... Spiritul profeţiei al lui EGW a fost publicat de Pacific Press mai întâi în patru volume (1870-­77-­78-­84). O reproducere întocmai a fost scoasă în 1969 de asociaţia de publicare Review and Herald....Seria Conflictul veacurilor cuprindea cinci volume: Tragedia veacurilor (1888), Patriarhi şi profeţi (1890), Dorinţa veacurilor (1898), Faptele apostolilor ( 1911) şi Profeţi şi regi ( 1916).

2. O notă editorială despre volumul doi al Spiritului profeţiei care urma să apară în numărul lui Review din 30 Noiembrie 1876 spunea: "Suntem gata să spunem despre acest volum abia scos că e cel mai remarcabil volum care a ieşit vreodată din acest birou." Paragraful era semnat de editorul Uriah Smith.

3. Ronald L. Numbers tratează încercările acestor "reformatori ai sănătăţii" în cartea lui Proorociţa sănătăţii: Un studiu al lui Ellen G. White (New York: Harper & Row, Publishers, 1976). Părerile lor au fost publicate în periodice din anii 1800 şi în aceste cărţi, printre mult altele: (1) Willlam A. Alcott, Lecţii despre viaţă şi sănătate (Boston: Phillips, Sampson, and Co., 1853); (2) Larkin B. Coles, Filosofia sănătăţii: Principii Naturale de sănătate şi vindecare (Boston: William D. Ticknor & Co., 1849), (3) Sylvester Graham, Lecţii despre ştiinţa vieţii umane (New York: Fowler and Wells, 1858); (4) James Caleb Jackson, Organismul Sexual (Boston: B. Leverett Emerson, 1862); (5) Russell T. Trall, Patologia organelor de reproducere (Boston: B. Leverett Emerson, 1862); (6)Joel Shew şi Trall, editori la  Water­Cure Journal (1845­-62).

4. Ellen G. White, Cuvânt înainte, Sănătate sau cum să trăieşti (Reproducere fotografică, Mokelumne Hill, Calif., 1957); Review 30 (8 Octombrie 1867), p. 260.

5. Ibid.

6. Ibid.

7. Ronald L. Numbers, Proorociţa sănătăţii: Un studiu al lui Ellen G. White (New York: Harper & Row, Publishers, 1976).

8. Ingemar Linden, Ultima trompetă, p. 202. James White către Dudley M. Canright, 24 Mai 1881.

9. [Iohn Harvey Kellogg], "Un interviu autentic între liderul G. W. Amadon, liderul A. C. Bourdeau şi Dr.John Harvey Kellogg în Battle Creek, Michigan, pe 7 octombrie, 1907." Un raport stenografiat legalizat.

10. Ibid.

11. William S. Sadler către EGW, 26 Aprilie 1906, p. 3­4.

12. EGW, Mărturii, vol. 5, p. 66-­67. EGW către biserica din Battle Creek , 20 iunie 1882.

13. Jack W. Provonsha, casetă cu studiu de la şcoala de Sabat, 2 Februarie 1980. Glendale Committee Review, 28­29ianuarie 1980.

14. H[orace] L[orenzo] Hastings, Marea controversă între Dumnezeu şi om (Boston: Tipărire privată a autorului, [1858]).

15. Linden, Ultima trompetă, p. 211.

16. Earl W. Amundson, "Autoritate şi conflict - Consens şi unitate," fotocopiată (Lucrare prezentată la Consultaţia teologică, Glacier View Ranch, Ward, CO, 15­20 August 1980), p. 12, 16.

17. Vezi Apendice, Capitolul 5, fragmente comparate.

18. Guy Herbert Winslow, "Ellen Gould White şi adventismul de ziua a şaptea" (Dizertaţie, Clark University, Worcester, MA 1932) p. 290. Vezi şi  Robert W.Olsen "Dorinţa veacurilor," fotocopiată (Washington: EGW)

19. EGW, Spiritul profeţiei, vol. l, p. 118­ - 19.

20. Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi (Mountain View: PPPA, 1890).

21. Arthur L. White către Henry F. Brown, 23 Septembrie 1943.

Previous Chapter Next Chapter BACK HOME